Copiii din mediul rural

POVESTEA LUI ... CIP-CIRIP


CIP-CIRIP, nume ” de poveste” pe care-l vom folosi pentru beneficiarul nostru , este un copil de 10 ani, care s-a născut într-o familie cu cinci membrii din satul Strungari, comuna Pianu, județul Alba.

Familia s-a destrămat în urmă cu câțiva ani; mama a plecat de acasă și a luat cu ea pe cei doi frați ai ”personajului nostru ”. Sentimentele generate de faptul că mama l-a părăsit au săpat răni adânci în sufletul lui, iar tristețea generată de întrebările fără răspuns i-a brăzdat chipul.

La prima vedere, sărăcia este cea mai mare problemă cu care se confruntă CIP-CIRIP, dar la o mai atentă analiză ies la iveală adevărate traume specifice unui copil părăsit de cea care i-a dat viață.

În prezent CIP-CIRIP este elev în clasa a IV-a în cadrul Școlii Gimnaziale Strungari și depune eforturi mari să obțină calificative cât mai bune. Maturizat înainte de vreme, încercat din plin de greutățile vieții, el merge cu drag la școală și participă la activitățile din cadrul proiectului , iar unul din motive, care te pune pe gânduri, este ” așa mai uit de ale mele și scap de muncă”.


Î n cadrul proiectului ”Complex de servicii integrate” Pianu, el beneficiază de serviciile din cadrul Centrului de zi și de acțiunile de animație socio- educativă. Serviciile primite ( informare și consiliere socială, sprijin în efectuarea temelor, ateliere creative, joacă organizată, socializare etc.) și-au pus amprenta în mod fericit asupra lui CIP-CIRIP care a reușit să își schimbe atitudinea față de colegi, a învățat să-și stăpânească emoțiile, și-a îmbunătățit comportamentul și acum crede din nou în cei de lângă el.

Privindu-l în timpul activităților ai impresia ca …. ”a întinerit”, fața lui este mai senină, ochii mai limpezi și a învățat să zâmbească, realizare mare pentru el și pentru noi, cei care lucrăm în cadrul proiectului. Sigur mai sunt multe nevoi și așteptări la care trebuie să le facem față împreună și dorința cea mai mare a lui CIP-CIRIP este ”să continui școala, să învăț bine, să-l fac pe tata fericit și să rămână mereu lângă el ca să-l ajut”. Ați auzit bine, acestea sunt năzuințele unui copil de 10 ani și este nevoie de alte proiecte în care acest copil și alții asemenea lui să fie susținuți să crească, să învețe, să spere și să creadă că binele există și că el este făurit de oameni !


FLAVIUS – un adult în miniatură


… pornim la drum spre un sat de munte în care atunci când ajungem avem impresia că și timpul parcă a stat pe loc. Suntem într-un sat din comuna Almașu Mare, comună situată în periferia sudică a Munților Apuseni. Mașina își face cu greu loc spre casa în care locuiește Flavius. De fapt, nici nu poți să o numești casă, pare mai degrabă un adăpost provizoriu pentru lemne sau animale. Pătrundem într-o lume în care nevoile sunt amestecate cu suferința și resemnarea, iar famila la care mergem în anchetare socială nu este un caz izolat.

Zona, cunoscută cândva pentru aurul extras de la Mina Haneș, unde lucrau peste 1000 de localnici, a devenit din ce în ce mai săracă, iar satele din ce în ce mai mici și mai îmbătrânite. Fără să vreau, îmi răsună în minte versurile lui Octavina Goga: ” Munții noștri aur poartă; Noi cerșim din poartă-n poartă…”

Intrăm în căsuța parcă și ea încovoiată de griji și de nevoi și ne simțim din ce în ce mai mici, mai vinovați și mai neputincioși. Bărbatul din fața noastră își găsește cu greu cuvintele și din cele spuse aflăm că soția a plecat când copilul era foarte mic și n-a mai vrut să-l vadă de atunci. Lângă noi, tăcut, dar curios să înțeleagă ce ”treabă avem cu el”, Flavius este numai ochi și urechi. Intrăm în vorbă cu el și-i spunem că am aflat de la școală că nu a lipsit niciodată, că este sârguincios,că își face singur temele, că se pregătește întotdeauna pentru a doua zi pentru a nu da un motiv în plus copiilor să îl marginalizeze. Ne privește cu ochii mari și nedumeriți și ne întreabă ”…și nu-i bine cum fac ?”


S igur că este bine, dar noi vrem să te includem în proiectul nostru și să aducem puțină bucurie în viața ta, vine răspunsul meu. Chipul lui se luminează și cuvintele-i curg asemeni unui râu de munte. Vorbește de parcă ar avea 100 de ani, nu 14! Ascultă cu mare luare aminte ce însemană un proiect, ce este ”Rețea de asistență socială școlară ”, când și cum ne vom întâlni, ce vom face, cum credem noi că-l putem ajuta să continue studiile și bucuria devine maximă când află despre posibilitatea de a merge în vacanța de vară în tabără la Strungari.

Au trecut multe luni de la prima întâlnire cu Flavius și săptămânal el a beneficiat de servicii de informare și consiliere socială, de acțiuni de animație socio educativă dintre care cele mai multe au vizat socializarea, creșterea stimei de sine, educarea toleranției, a bunătății și a respectaului față de semeni. Acum Flavius privește cu mai multă încredere spre viitor. Își dorește să devină inginer silvic, să protejeze pădurile, animalele şi să ”fie totul într-o ordine perfectă”, exprimare care-i aparține. Vrea să aducă liniște și calm în viețile oamenilor și se gândește că va putea face asta purtându-le de grijă. Dorința lui de a face bine semenilor sigur are legătură cu viața grea care l-a încercat, dar și cu cele învățate prin acțiunile din proiect.

Un alt serviciu a fost orientat către tată care a beneficiat de consiliere socială și asistență de specialitate în procesul de schimbare a atitudinii faţă de rolul şi importanţa educaţiei pentru dezvoltarea şi incluziunea socială a copilului.

Asistentul social din mine nu a încetat să caute și alte soluții pentru acestă familie și studiez alterantive de finanțare prin POCU 2014-2020, Axa 4 ”Incluziune socială și combaterea sărăciei” convinsă fiind că un loc de muncă pentru tată,îmbunătățirea condițiilor de locuit și susținerea copilului în școală reprezintă un pachet de servicii integrate prin care familia va avea pârghile necesare incluziunii sociale.